Rase de iepuri de casa recomandate – taxonomia speciei

Empatie. Iepurii sunt mamifere încadrate în ordinul rozătoarelor și în subordinul Lagomorpha (denumire alternativă Duplicidentata). Particularitatea acestor mamifere (vertebrate, homeoterme, nasc pui vii pe care îi și alăptează și au corpul acoperit cu păr) este dentiția aparte, adaptată pentru ros rădăcini, fructe și grăunțe, care prezintă două perechi de incisivi pe maxilarul superior. Incisivii mari, lați și prelungi care au reprezentat trăsătura de bază pentru foarte multe personaje din desene animate (spre exemplu, Bugs Bunny) dunt dublați de o a doua pereche de incisivi, mai mici și poziționați în spatele lor astfel încât la o privire exterioară nu se observă.

Prin popularitatea câștigată în urma asocierii cu Sfintele Sarbători Pascale, chiar și copiii pot identifica trăsăturile marcante ale iepurilor: urechi și ochi mari, incisivi lungi, membrele posterioare mai lungi decât membrele anterioare, buza superioară despicată central,coada scurtă și pufoasă, bot lat și gheare pe care nu le folosește. Toate aceste elemente fizionomico-biologice plasează iepurii în familia Leporidelor.

Este arhicunoscut faptul că sunt extrem de multe rase de iepuri, însă este mai puțin cunoscut numărul speciilor. De multe ori apare confuzia între specie și rasă. Conform DEX, specia este categoria sistematică fundamentală, inferioară genului și superioară subspeciei, rasei, genului și formei. Sunt 4 specii de iepuri pe Terra:

Cea mai bine aclimatizată și mai răspândită specie este Lepus Cuniculus, pentru că a fost prima domesticită de călugării francezi – iepurele de vizuină este cel care devenit domesticit, cel pe care îl cunoaștem ca imagine-simbol a iepurelui propriu-zis. Lepus Cuniculus Domesticus sau Oryctolagus Cuniculus este specia pe care o numim iepure de casă. În urma domesticirii[1] nu și-a pierdut din caracteristici, însă a dezvoltat o mai mare sensibilitate la boli cauzate de îngrijirea deficitară și de condițiile insalubre în care cunicultura se realiza anterior (cuști prea mici, spații metalice care răneau animalele, gruparea prea multor exemplare într-o singură cușcă, indiferența la rata mortalității de 20% in anii 1980, lipsa de aerisire corectă și de igienizare/dezinfectare a cuștilor). Totodată, se pare că au devenit și mai fertili decât erau în mediul și condițiile inițiale.

Interesant de constatat este faptul că iepurele sălbatic de câmp (Lepus Cuniculus) este mult mai răspândit în natură decât iepurele sălbatic de pădure (Lepus Europeus) și cu toate acestea nu el a fost cel domesticit de către populație. Diferențele între specii sunt majore:

În cadrul speciei domesticite, rasele se clasifică pe două axe: dimensiune și lungimea părului. În funcție de dimensiune se disting trei grupe: rase mari, medii și mici. Criteriul lungimii părului creează o separare simplistă: rase cu păr scurt și rase cu păr lung. În total există peste 100 de rase.

Anumite trăsături ale iepurilor de casă sunt valabile pentru aproape toate rasele, în special pentru cele medii și mici. Iată câteva elemente care definesc iepurii de casă:

– la maturitate iepurii au greutăți cuprinse între 3 și 6 kg (rasele mari pot ajunge si la mai mult). Femelele au sunt întodeauna cu aproximativ 1-2 kg mai mult.

– iepurii pot trăi până la 7 ani în medie

– temperatura corpului: 39°C

– urechile sunt puternic vascularizate, foarte sensibile și, auzind foarte bine, sunt mereu ciulite la exemplarele sănătoase (excepție – rasele cu urechi blegi si extrem de lungi)

– formula dentară: 2 * (I 2/1, C 0/0, P 3/2, M 3/3) = 28

– incisivii sunt f. bine dezvoltați

– majoritatea raselor se dezvoltă până la 0,5m lungime și foarte rar la rasele gigant până la 1 m

– au 4 perechi de glande mamare și în cazuri rarisime 5 perechi

– fătările au loc de obicei noaptea ori în prejma răsăritului, dimineța f. devreme

– durata unei fătări este de aproximativ 20 minute

– puii se nasc de obicei fără păr pe corp și cu o greutate care variază în funcție de rasă de la 45 la 80 gr

Vom enumera rase din toate categoriile, dar vom trata cu precădere rasele care se pretează cel mai bine cuniculturii autohtone. Rasele sunt prezentate în ordine alfabetică, fără alte considerente în enumerare.

 


[1] Cf. Gh. I. Ghelase și D. Măndiță în Creșterea și valorificarea iepurilor de casă prima etapă în domesticirea iepurilor s-a completat în Spania, ulterior cuceririi acesteia de către romani  (Ed. Agro-Silvică, București, 1967, pg. 9)