Nutritia iepurilor de casa

Festin. Iepurii de casă se pot hrăni natural în cazul cuniculturii în libertate (se vor comporta ca niște rozătoare ierbivore care se delectează cu plantele pe care le găsesc în terenul alocat) dar și în cazul cuniculturii in semni-libertate și în captivitate totală fiindcă plantele verzi sunt la dispoziția noastră o mare parte din timpul anului în țara noastră. Plantele nu au întotdeauna efecte benefice asupra iepurilor de casă, fapt pentru care trebuie alese doar plantele adecvate ca nutreț.

Amestecul din plante este recomandat pentru a permite iepurilor de casă să-și aleagă ceea ce instinctul și organismul le indică.

Iarba

este cea mai la îndemână și este un aliment tipic rumegătoarelor, fiind întâlnit în mod curent în orice regiune și deci pretabil la orice rasă

Lucerna (Madicago Sativa)

Fiind o plantă medicinală cunoscută și utilizată și în nutriția umană, are multiple conținuturi pozitive: calciu, vitamina K, flavonoide, clorofilă și aminoacizi. Este recomandată în dieta femelelor gestante dar nu numai. Ușor de cultivat în grădina proprie (pe terenul deținut / închiriat / concesionat), lucerna poate fi recoltată chiar și de  ori pe an, având un randament foarte bun inclusiv din punct de vedere economic.

Morcovul (Daucus Carota)

Arhicunoscut pentru calitățile sale, recomandat chiar și bebelușilor încă din primul an din viață, și iepurii apreciază morcovii, consumând același tubercul ca și omul (mai puțin frunzele). Bogat în fibre dietetice, β-caroten, potasiu, vitaminele C și K dar și în calciu, morcovul este o reală plăcere pentru iepurii de casă, putând fi administrat în orice cantități și cultivat în regie proprie.

Păpădia / Podbalul (Tussilago Farfara)

Acea păpădie care împlinește dorințe în cultura populară română este responsabilă și pentru îmbunătățirea traiului iepurilor de casă, prin efectul său antiinflamator, conținând vitamina C și acid tartric. Asemenea oricărui element cu conotații magice / mistice, păpădia are dramul ei de otravă compensatoare – dacă este administrată în cantități mari devine toxică. A se oferi iepurilor cu responsabilitate – maxim de 2 ori pe săptămână, pentru a preveni balonările. Se poate administra și în stare uscată, păstrându-și suma proprietăților.

Pătlagina (Plantago Lanceolata)

Totalizând peste 200 de specii, pătlagina se întâlnește sub foarte multe variante. Cea cultivată însă este cea cu frunze înguste, ca niște lănci (de unde denumirea latină „lanceolata„), tocmai frunzele fiind cele care conțin vitamina K și alantoină, având și efecte antiseptice remarcabile. Este considerată plantă medicinală în cultura umană, însă iepurilor le poate fi servită la orice masă, sub orice frecvență deoarece este de mare ajutor în reglarea tranzitului intestinal, prevenirea bolilor stomacale și menținerea membranelor mucoase în perfectă stare de funcționare și sănătate.

Sfecla roșie (Beta Vulgaris)

Considerată plantă furajeră și consumată în cantități industriale chiar și de oameni pentru efectele sale benefice, sfecla roșie este recomandată în special iepurilor tineri, având un conținut complex în compuși utili organismului: vitaminele A, B9, C și E, iod, potasiu, zinc, magneziu, mangan, fier și cupru. La iepuri are efecte impresionante împotriva năpărlirii și chiar și a scabiei. Se poate cultiva ușor, nefiind pretențioasă și se poate valorifica atât rădăcina cât și frunzele (inițial chiar și oamenii consumau doar frunzele).

Vetrice(a) (Tanacetum Vulgare)

Plantă sălbatică la origine, grecii se pare că o asociau vieții lungi, termenul athanasia (=> tanacetum) însemnând nemurire. Se poate administra în permanență pentru că este un foarte eficient vermifug. Este totodată recomandat și în prevenirea bolilor intestinale, prezența sa constantă în dietă fiind de bun augur.

Dacă li se oferă mâncarea seara, iepurii vor fi mai motivați să se hrănească lent, adecvat și în cantitatea optimă, seara fiind redus nivelul decibelilor deranjanți prin împuținarea firească a zgomotelor, iar atmosfera fiind mai respirabilă, mai plăcută, chiar și în verile toride. Este convenabil să se mențină aceeași oră de hrănire sau același interval aproximativ. Varierea alimentelor în nutriția iepurilor este de asemenea recomandată pentru a asigura organismului întreaga gamă de vitamine, proteine și fibre necesară. În aceeași măsură, apa potabilă este vitală pentru iepuri, dar cu condiția să fie schimbată zilnic și păstrată curată și să nu atingă, să nu ajungă pe nutreț. Iarba, fânul, legumele și fructele mâncate ude sau umezite pot cauza moartea rapidă a iepurilor.

Dacă există posibilitatea, este propice adaptarea furajelor în funcție de vârsta și situația fiecărui exemplar / fiecărui grup de iepuri.

Alte plante recomandate în alimentația iepurilor[1] sunt susaiul (Sonchus oleraceus), lăptuca (LActuca saligna), urzica (Urtica dioica), cicoarea (Cichorium inthybus), volbura (Convolvulus arvensis), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), măzărichea (Vicia), sulfina (Melilotus officinalis), mușețelul (Matricaria chamomilla), măghiranul (Majorana hortensis), chimenul (Carum carvi) și menta (Menta arvensis).

Coji și bucăți de pâine uscată

Poate surprinzător, iepurii apreciază și pâinea uscată. Dantura tipică de rozător ajută animalul la ronțăit și la menținerea dinților la înălțimea și ascuțimea optime. Prezența acestor alimente tari, precum și a grăunțelor, în dietă este benefică atâta timp cât nu se administrează pâine învechită, mucegăită ori contaminată.

Furajele concentrate

Furajele concentrate reprezintă baza în cunicultura industrială. Este greu de procurat în permanență suficient de multă hrană verde pentru un mare număr de iepuri de casă, fapt pentru care soluția concentratelor apare drept salvatoare. Idealul înseamnă o bună balansare și alternare a plantelor verzi sau uscate cu furajele concentrate.

Avantajul acestui tip de furaje este conținutul proteic ridicat. Prezența sărurilor minerale este un al doilea avantaj major. De asemenea, din perspectiva plantelor selecționate pentru furajare, nu există riscul de intoxicare a animalelor cu ierburi nocive.

Furajele concentrate sunt recomandate în special pentru iepurii de carne, consumul ridicat de orz și porumb (65% din hrană) ajută la îngrășarea rapidă. Dacă, din contră, se dorește pregătirea femelelor pentru montă/insemninare și alăptare, este potrivit un consum ridicat de tărâțe. De câțiva ani tărâțele au început să fie recomandate chiar și în dieta omului, pentru reglarea tranzitului intestinal și a funcțiilor colonului – efectele sale la nivelul sănătății sunt evidente. Orzul și porumbul în proporție de peste 25% conduce la apatie și lipsă de energie, ceea ce este de dorit pentru animalele crescute pentru carnea lor, însă nu este abordarea corectă în cazul iepurilor reproducători.

Cel mai indicat dintre cereale este ovăzul, fiindcă acesta este perfect pentru orice grupe de vârtsă și orice situație fizică. Drojdia furajeră este și ea indicată pentru aportul vitaminic.

Toate aceste cereale menționate sunt prezentate sub forma resturilor, a tărâțelor de morărit, sunt practic produse secundare cu utilizare în industrie paralelă. Drojdia furajeră este și ea indicată pentru aportul vitaminic.

Deseori întrebuințat cu rezultate bune este șrotul, respectiv produsul secundar obținut în cursul măcinării grâului și resturile de semințe din care a fost extras ulei. Șrotul este remarcat pentru bogăția sa în proteine și săruri minerale.

În cantitățile cele mai mici (maxim 5%) este economică și hrana de tipul făinilor mai puțin nobile: făina de pește, făina de oase, făina de carne și făina de sânge. Aceste valorificări ale resturilor animale sunt utile în diverse ramuri ale zootehniei și nu sunt practicate doar în cazul iepurilor.

Uneori se folosesc și amestecuri cu zer și lapte degresat – reziduuri industriale.

Pentru prevenirea și tratarea multor boli există și ceea ce numim furaje medicamentoase, pe care le vom aborda în secțiunea destinată explicării bolilor comune la iepuri.

 


[1] de Gh. I. Ghelase și D. Măndiță în Creșterea și valorificarea iepurilor de casă (Ed. Agro-Silvică, București, 1967, pg. 83)