Dificultate. „Există trei constante în viață… schimbare, alegeri și principii.”[1] Schimbarea vine de cele mai multe ori singură și nu o dată ne ia prin surprindere – e bine să fim prevăzători. Principiile le construim și e indicat să nu le adandonăm prea ușor, dar e util să le revizităm periodic pentru a verifica dacă sunt cu adevărat cele mai bune. Alegerile pe care le facem în viață… cu fiecare alegere (chiar și cele mărunte care trec neobservate de atâtea și atâtea ori!) poate să apară ulterior sentimentul de vinovăție. „Fiecare alegere pe care o facem are un rezultat final”.[2] În unele cazuri nu există alegeri corecte ori greșite, dar atunci când putem alege bine, e păcat să nu o facem.
Spațiul este printre primele preocupări pentru oricine, în orice context. Și pentru crescătoria de iepuri, alegerea terenului este vitală. În primul rând, este preferabil să nu alegeți o zonă din imediata apropiere a unor alte ferme de animale (se evită transmiterea de boli și stresarea iepurilor de casă), unde se poate asigura furnizarea de apă potabilă și electricitate și unde să nu ajungă sunete puternice ori deranjante (iepurii sunt animale sensibile, sperioase care nu reacționează bine la zgomote ori la prezența foarte multor factori de perturbare).
Deoarece în general iepurii sunt ținuți în aer liber este bine ca regiunea cuștilor să fie la adăpost de vânturi puternice, de zăpadă ori ploi care ar atinge direct animalele. Este recomandat să existe și o zonă – numită zonă de carantină în continuare – care să reprezinte unitatea veterinară, unde se îngrijesc și se supraveghează eventualele animale care suferă de boli ori care necesită atenție specială. Este bine ca în apropierea fermei să existe un cabinet veterinar la care să se poată apela în situații de urgență ori pentru consultări în sensul îngrijirii. O opțiune pertinentă este încheierea unui contract de servicii care să presupună vizite regulate pentru a verifica starea de sănătate a iepurilor din crescătorie.
Legea este extrem de permisivă în acest sens deoarece cunicultura nu este încă în vizorul concret al instituțiilor intrenaționale – nu există norme exact și indicații de înaltă precizie, doar mențiuni vagi și laxe. Deși acest lucru poate apărea drept un mare avantaj, este bine-venită prevederea – legislație se poate modifica în orice moment și câteva măsuri de siguranță de la bun început nu pot decât să se dovedească utile. Respectiv, vă recomandăm să nu vă limitați la minimul posibil, ci să procedați cât mai complex și mai atent pentru a preveni eventualele neplăceri ulterioare.
Eroii principali. Nu este ușor să alegi primele exemplare cu ajutorul cărora se vor pune bazele unei crescătorii. Iată ce trebuie avut în vedere: starea sănătății și calitățile. Se porneşte de regulă cu o serie de adulți care se pot înmulți și nu cu pui. Nu este indicată achiziționarea unui iepure cu vârsta sub 5-8 luni (în funcție de rasă) deoarece nu se poate stabili cu exactitate condiția biologică și parametri. (Sunt cazuri în care se achiziționează pui de la 10-12 săptămâni, dar atunci este omisă certitudinea unui „produs de calitate”.)
Semnalmentele pentru un iepure de casă sănătos și vivace sunt următoarele[3]: ochi vioi, ageri, privirea curioasă, mișcările agile, greutate mare în concordanță cu graficul aferent varietății (pentru fiecare rasă există anumite greutăți ideale/corecte în funcție de vârstă), corpul lung și cu aspect sănătos, blana îngrijită și curată, mușchii bine dezvoltați, osatura robustă și viguroasă. Numărul de femele și masculi pe care îl veți achiziționa în prima etapă trebuie să ia în considerare și o rată a mortalității (la noile familii) de 7-15%.
Numărul de femele și masculi se hotărăște în funcție de tipul de cunicultură vizată. Spre exemplu, pentru un tip de cunicultură semi-intensivă, se pot selecta din start un număr de 100 femele și 15 masculi, iar pentru proiecte mai modeste și cunicultură extensivă se poate porni cu 10 femele și 1-2 masculi. Pentru o fermă de proporții cu cunicultră foarte intensivă se poate începe cu un număr de 500 femele si 55-60 masculi. Se vor estima 6-7 fătări pe an, inclusiv în decursul primului an, femelele fiind apte pentru montă imediat după fătare, dar un interval de minim 2 săptămâni fiind indicat între fătare și montă. Idealul este să nu se epuizeze rapid femelele astfel încât să nu fie afectată nici calitatea și nici gena transmisă.
În momentul aducerii iepurilor, trebuie ca ferma să fie dotată cu toate echipamentele, să fie perfect funcțională. Respectiv, numărul de cuști trebuie să fie adecvat, nu să se intervină ulterior aducerii iepurilor pentru a construi noi cuști. Erorile din neglijență trebuie eradicate.
Individualitate. În cunicultură se folosește o metodă de identificare a exemplarelor denumită numerotare sau marcare. Numerotarea se realizează prin tatuarea unui număr (echivalentul CNP-ului uman) pe o ureche și a unui alt număr pe cealaltă ureche. Unul dintre ele reprezintă numărul de lot, iar celălalt număr este format din luna și anul nașterii (ultimele 2 sau doar ultima cifră din anul nașterii). Tatuarea se realizează cu un clește special, cu plăcuțe interschimbabile și este valabil pe viață. este cea mai des practicată metodă și cea mai eficientă.
Celelalte alternative sunt mai dureroase și mai puțin eficiente, chiar epriculoase pentru iepuri. Spre exemplu, atașarea plăcuțelor metalice de urechi (crotalierea) este dureroasă și incomodă pentru iepurii de casă tentați să se scarpine și să înlăture obiectul străin, cauzându-și cel mai des răni. În cazul pierderii plăcuței metalice de către 2 sau mai mulți iepuri dintr-un singur adăpost reindentificarea lor poate fi problematică și poate conduce la neplăceri ulterioare.