În funcție de tipul de crescătorie, înmulțirea iepurilor se poate face natural, prin montă între masculi și femele selectate ori articifial, controlat 100%, prin inseminare. Înmulțirea se poate face în rasă pură dacă se dorește continuarea rasei pur-sânge, dar se practică în special reproducerea prin încrucișare de rase sau pe bază de linii genetice.
Cheia problemei este tipul de afacere, de fermă. Dacă este o crescătorie specializată în crearea de reproducători (masculi și femele de prăsilă care vor fi vânduți altor crescătorii ori utilizate în experimente de laborator) atunci se va aborda creșterea în rasă pură. Acest fenomen înseamnă împerecherea unui mascul și a unei femele aparținând aceleiași rase de iepuri de casă – spre exemplu femelă Uriaș belgian cu mascul Uriaș belgian sau mascul Berbec German cu femelă Berbec German (nu Berbec Francez etc.). principiul este simplu: se continuă rasa pură, păstrându-se intacte toate trăsăturile și calitățile specifice, alegându-se în continuare cele mai reușite exemplare pentru noi părinți de bază și, respectiv, ascendenți de primă calitate. O astfel de fermă specializată nu lucrează de obicei cu mai mult de 4 rase pentru a evita eventualele mixturi sau pierderi ale evidențelor scriptice dar și pentru a fi foarte bine pregătiți îngrijitorii cu privire la tipicul raselor respective.
Cu cât se cunosc mai multe detalii despre rasele cu care se lucrează, cu atât sunt mai bine tratați iepurii, cu atât mai bine se pot atribui notele și aprecia defectele, cu atât mai bine se pot perfecționa metodele de creștere, hrănire ori valorificare. Există avantaje în a fi cea mai bine cotată crescătorie pentru furnizarea de iepuri perfecți dintr-o anumită rasă – clientelă asigurată, oferte personalizate și convenabile de la furnizorii de hrană și furaje concentrate și nu în ultimul rând prestigiul dobândit.
Ceea ce este riscant la această metodă de înmulțire este faptul că de multe ori se încearcă reproducerea în relații de consangvinitate. Dacă acest lucru se încearcă prea devreme și ferimerii nu sunt iscusiți exemplarele rezultate vor avea defecte și malformații și nu pot putea fi valorificați conform planului. Iepurii pot să se înrudească până la gradul V și vor fi împerecheați între ei, dar exemplarele alese pentru montă trebuie să corespundă standardelor și să nu fie epuizate pre arepede prin prea multe împerecheri într-un timp prea scurt. Nu recomandăm această metodă de creștere cunicultorilor neexperimentați, iar în cazul fermierilor cu experiență și curaj, recomandăm consultarea specialiștilor și asociațiilor de profil pentru informații și indicații suplimentare.
Cea mai des aplicată modalitate de creștere este împerecherea prin încrucișare, și anume, cuplarea unui mascul dintr-o rasă cu o femelă aparținând altei rase. Explicația acestei statistici este dihotonică: pe de o parte, majoritatea fermelor cresc iepuri de casă pentru carne iar acest lucru înseamnă o nevoie de sporire a productivității, iar pe de altă parte, orice cunicultor va încerca ameliorări la nivelul raselor alese, indiferent de profilul companiei. Se alege o rasă medie de obicei care se combină cu o rasă superioară – de obicei unul dintre strămoșii rasei respective – pentru a obține iepuri mai mari (rezultând o cantitate mai mare de carne / exemplar), iepuri mai rezistenți (mai bine adaptați pentru condițiile existente, îmbunătățindu-li-se astfel nivelul speranței de viață) ori cu o blană mai consistentă (sporind astfel producția de blană și lână).
Prezentăm un exemplu: în ferma X au fost împerecheate 20 femele Alb Vienez cu 2 masculi Albastru Vienez. Masculii aparținând rasei din care a fost obținută rasa femelelor – prin încrucișarea cu rasa Olandez (Hollander) -, s-au obținut 104 pui (rămași în viață la data înțărcării) cu o greutate mai mare cu aprox. 1 kg față de media rasei mamelor, cu note mai mari și cu o vigurozitate sporită.
De obicei se practică încrucișarea raselor medii cu rasele mari (uriașe), urmărindu-se astfel maximul de eficiență și produs final. Această împerechere mai poartă și denumirea de încrucișare industrială.
În mod similar se practică și înmulțirea raselor de blană cu Angora Satinat pentru un plus de calitate al firului de păr și pentru obținerea părului cu aspect mătăsos.
Nu se acceptă ideea încrucișării exemplarelor cu defecte opuse pentru ameliorarea reciprocă, în timp constatându-se empiric înrăutățirea lor și aprofundarea pierderilor.
Se utilizează uneori și încrucișarea de absorbție atunci când o rasă locală nerecunoscută la nivel (inter)național ori neperfecționată se dorește îmbunătățită cu ajutorul unor rase pure. De la a patra ori a cincea generație se practică încrucișarea internă (nu se mai apelează la rasa amelioratoare) iar puii rezultați ulterior sunt considerați rasă pură – de unde și considerarea ca absorbție.
Există și un tip de încrucișare între specii numită hibridare, o rasă de iepure de casă (oricare la alegere) este împerecheată cu o specie sălbatică în scopul obținerii unor noi rase ori a îmbunățățirii rezistenței iepurelui domestic selectat prin dobândirea de însușiri calitativ superioare și a unei productivități mai mari.
Consangvinitatea mai sus menționată este cel mai adesea abordată în cadrul creșterii pe bază de linii genetice (inclusiv în cadrul familiilor, respectiv, urmași ai unei singure femele). Un proces controlat la fiecare pas ce urmărește să amelioreze și să propage caracterele ereditare dorite, caractere valoroase și importante, acele caractere care fac diferența.