Ferme in aer liber, iepuri in libertate

Dacă terenul alocat permite acest lucru, creșterea iepurilor de casă sub cerul deschis este forma de bază a cuniculturii. Iepurii se hrănesc cu iarba pe care și trăiesc, îngrădiți de garduri speciale. Iarna li se administrează furaje vegetariene. Apa este distribuită în zone ușor accesibile, din vase adecvate și menținută curată și proaspătă. Pentru verificări, selecție în vederea sacrificării ori pentru recoltarea blănii, iepurii de casă astfel crescuți sunt prinși cu ajutorul capcanelor (cu mâncare). Suprafața considerată adecvată pentru acest timp de crescătorie se va calcula la scara de 1 ha după următoarea analogie[1]:Dacă terenul alocat permite acest lucru, creșterea iepurilor de casă sub cerul deschis este forma de bază a cuniculturii. Iepurii se hrănesc cu iarba pe care și trăiesc, îngrădiți de garduri speciale. Iarna li se administrează furaje vegetariene. Apa este distribuită în zone ușor accesibile, din vase adecvate și menținută curată și proaspătă. Pentru verificări, selecție în vederea sacrificării ori pentru recoltarea blănii, iepurii de casă astfel crescuți sunt prinși cu ajutorul capcanelor (cu mâncare). Suprafața considerată adecvată pentru acest timp de crescătorie se va calcula la scara de 1 ha după următoarea analogie[1]:

  • 20 femele + 3-4 masculi – intervale cu masă verde redusă
  • 60 femele + 8-9 masculi – pășune bogată, hrănitoare

Acest tip de cunicultură nu este însă cel mai practic deoarece gestionarea devine dificilă, uneori chiar problematică. Totodată, unele rase de iepuri de casă sunt mai sensibile la condițiile pedo-climatice și pot dezvolta boli, iar pe perioadă iernii s-ar putea să fie necesară intervenția și mutarea iepurilor care nu rezistă bine la temperaturile scăzute – a se vedea noile schimbări climatice, căludra excesivă din timpul sezonului cald și frigul profund din timpul iernii. Iepurilor de casă nu le priesc extremele, având în vedere zecile de ani de captivitate și diminuarea rezistenței generale și a instinctelor firești.
Este dificil de controlat procesul de înmulțire, care nu se mai realizează planificat ori cu masculul și femela alese de către proprietar. În timp, genele pot fi modificate și exemplarele rezultate să nu mai corespundă standar-delor.
Un alt risc este expunerea animalelor la prădători (păsări răpitoare, pisici, câini, lupi etc.) atâta timp cât spațiul nu poate fi surpavegheat în permanență și nici nu se pot monta senzori perfect eficienți (senzori de mișcare, de detectare a animalelor de mari dimensiuni – doar de sol, nu și pentru pericolele care apar din înaltul cerului).
Se montează din loc în loc adăposturi la nivelul solului, conținând paie (pentru un plus de căldură) care vor fi folosite pe perioada iernii, locuri unde iepurii să se poată retrage și ascunde în cazul vreunei sperieturi dar și unde femelele vor da naștere puilor și îi vor ține cel mai probabil până la înțărcare.
Cunicultura în libertate completă este aplicată în crescătoriile extensive ori în afacerile de familie de tip gospodăresc, în care sunt implicate numere reduse de familii de iepuri. Pentru o fermă de succes cu activitate îndelungată nu o recomandăm.



[1] Conform indicațiilor din publicația în Creșterea și valorificarea iepurilor de casă de Gh. I. Ghelase și D. Măndiță (Ed. Agro-Silvică, București, 1967, pg. 35)