Valoare. Zootehnia prin definiție este o ramură economică superioară din punct de vedere calitativ și cu un grad mai înalt de rentabilitate decât agricultura. Beneficiile zootehniei sunt aduse de o calitate si valoare biologică ridicată a materiilor prime și a produselor, utilizările intensive și complete a activelor de producție (carne, lapte, ouă, blană, piele), permanența și constanța producției (nu sunt culturi sezoniere), asigurând totodată și o continuitate în utilizarea și remunerarea forței de muncă implicate.
Cu atât mai mult, creșterea iepurilor este mai productivă decât alte sectoare zootehnice datorită faptului că femelele nu au doar anumite perioade din an de fertilitate și perioada de gestație este extrem de scurtă, iar numărul de pui la o fătare este dintre cele mai mari înregistrate. În funcție de direcția de orientare a fermei de iepuri de casă (iepuri de companie, iepuri pentru carne, iepuri pentru omologarea unor noi rase etc), posibilitățile economice sunt mai vaste ori mai restrânse. În funcție de tipul de creștere practicat (extensivă, semi-intensivă, intensivă ori foarte intensivă) rezultatele sunt mai mari ori mai reduse cantitativ.
Creșterea de iepuri este o afacere în care amortizările se observă extrem de repede, ferma (în condiții optime) aducând profit din al doilea an de funcționare. Facilitățile curente pentru noii agenți economici în exploatarea agricolă constituie un avantaj formidabil, iar corecta lor explorare și utilizare ușurează povara financiară inițială, contribuind și la etapele post-producției prin instituțiile, organismele și organizațiile care stau în prezent la dispoziția fermierilor. Se pot obține finanțări parțial ori integral nerambursabile, se pot atrage fonduri europene, iar ulterior se poate apela la diverse structuri pentru orientarea și protejarea afacerii și a produselor obținute. Toate acestea vor fi prezentate ulterior în amănunt, inclusiv reglementările Uniunii Europene în vigoare. (Vezi Cap. EUROPAEUS. CONTEXTUALIZARE ȘI INTEGRARE.) Momentul înființării unor crescătorii complexe de iepuri de casă este mai mult decât oportun, piața este foarte permisivă în acest sens și concurența limitată la culturi semi-intensive. Ne putem inspira din inițiativele tinerilor din Republica Moldova, unde această ramură zootehnică este în plină dezvoltare, potențialul economic și avantajele fiind corect anticipate. Motivațiile sunt uneori de ordin personal (pasiuni și admirații ale diverselor specii) iar alteori de ordin pecuniar sau avangardist (sesizarea necesității cărnii și preparatelor din carne pe piața internă, gradul înalt de rentabilitate al afacerii, ambiția de a pune la punct un sistem ecologic funcțional și eficient, dorința de a introduce noi specii de iepuri domesticiți în teritoriu etc.), iar rezultatele întotdeauna încurajatoare.
Achiziționarea de animale pentru bazele fermei nu este costisitoare (prețurile încep de la 50 RON / buc), spațiul necesar nu este foarte vast, cuștile se pot fabrica inclusiv manual, furajele și nutrețul sunt la îndemnână și nu au prețuri ridicate (unele plante se pot cultiva chiar de către fermier pe terenul propriu, asigurând un circuit complet și ecologic), iar forța de muncă nu implică un mare număr de angajați (de cele mai multe ori o persoană sau două acoperă necesarul unei ferme de dimensiune medie). Conform asociației Compassion in World Farming (organizație caritabilă britanică) în cadrul Uniunii Europene sunt crescuți 326 milioane de iepuri de casă / an (pentru carne și blană), respectiv mai mult decât totalul de porcine și bovine de carne la un loc[1].
În termeni statistici, marile progrese și chiar salturi în producția de carne de iepure s-au constatat în jurul anului 1990. Prezentăm mai jos o situație concretă preluată din arhivele Organizației pentru Hrană și Agricultură a Națiunilor Unite:
Producția globală a avut o creștere de la aproximativ 120 000 tone în 1975 până la aproape 300 000 tone în 1990.
După cum se observă, România nu impresionează printr-o cantitate extraordinară, însă era cotată printre primii 22 producători majori ai lumii, nu doar ai Europei. Interesant este că la acea dată România nu efectua importuri, din contră, exporta echivalentul a 1 000 000 tone / an. Printre importatorii de bază a produselor din carne de iepure exportate de țara noastră se numărau Italia (consumatorul 1 mondial) și Franța[1].
În continuare vom prezenta și alte informații suplimentare în același regim statistic, cu aceeași perioadă drept punct de referință.
Pentru a putea realiza o analiză comparativă am furnizat datele anterioare. Să ne îndreptăm acum atenția asupra situației curente în cadrul Uniunii Europene, Europa fiind principalul producător de iepure de casă, fie pentru blană, piele, carne ori studii.
Potrivit documentației puse la dispoziție de EuroGroup for Animals, organizație ce beneficiază de recunoașterea Parlamentului și Comisiei Europene, în prezent U.E. este responsabilă de producerea a 55% din totalul mondial a cărnii de iepure. Ceilalți producători la nivel global sunt Rusia, America Centrală, SUA, Republica Coreeană și China. Aceasta din urmă își menține poziția printre liderii pieței, cu o cotă remarcabila de 10% din producția mondială[1].
În cadrul U.E. totalul este evaluat la 17-18 milioane de iepuri de crescătorie, cu un randament mediu de 36 kg / animal, adică 460.000 tone, respectiv 46% din producția mondială. Producătorii majori ai UE rămân Italia, Franța și Spania, în proporții după cum urmează:
[1] Date valabile în anul 2010, culese din documentul electronic Commercial Rabbit Production de la adresa http://eurogroupforanimals.org/files/otherpolicies/downloads/222/facommercial_rabbit_production.pdf
[1] http://www.ciwf.org.uk/news/factory_farming/over_326_million_rabbits_reared_in_the_eu_every_year.aspx